Comisia Europeană, împreună cu Autoritățile Naționale pentru Protecția Consumatorilor, au efectuat o analiză minuțioasă de verificare a website-urilor privind posibile încălcări ale legislației Uniunii Europene în materie de protecție a consumatorilor.
Website-urile vizate de această verificare au fost cele care comercializează produse ”ecologice”. Una din concluziile analizei a fost că, în 42% din cazuri, termenul ”ecologic” a fost utilizat într-un context exagerat, fals sau înșelător.
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: „Din ce în ce mai multe persoane doresc să trăiască ecologic și, în acest context, felicit întreprinderile care se străduiesc să ofere produse sau servicii ecologice. Există însă și comercianți lipsiți de scrupule, care încearcă să păcălească consumatorii recurgând la cu afirmații vagi, false sau exagerate. Comisia se angajează pe deplin să creeze condiții astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate în contextul tranziției verzi și să nu mai cadă victime dezinformării ecologice. Aceasta este chiar una dintre principalele priorități ale Noii agende pentru consumatori, pe care am adoptat-o toamna trecută.” (sursa acestei declarații – aici)