Contract individual de muncă – telemuncă (durată nedeterminată)
Această formă de contract presupune o relație pe durată nedeterminată. Pentru situații în care au loc angajări doar pe durată determinată, se poate folosi modelul pregătit în acest sens.
Acest produs conține recomandări pentru implementarea telemuncii (drepturi și obligații, prevederi specifice), explicarea unor clauze și indicații de completare.
De exemplu, pe durata în care salariatul prestează muncă în regim de telemuncă, angajatorul trebuie să implementeze măsuri care să asigure că acesta să nu fie izolat de restul angajaţilor. Detalii în document.
Produsul conține și o anexă privind implementarea telemuncii, împreună cu o fisă de evaluare a (tele)salariatului.
Produse similare
Acesta acord este unul generic, fiind necesară „legarea” lui de un contract existent, întrucât are caracteristicile unui act adițional, prin care se convine asupra caracterului exclusiv al colaborării dintre părți.
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască / transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui …
Prin acest act adițional, se modifică locul muncii salariatului, acesta putând presta activitatea specifică în regim de telemuncă, de la domiciliul sau reşedinţa sa, conform unei anumite repartizări.
Prin acest acord, părţile semnatare se obligă să trateze cu maximă confidențialitate informațiile menționate, acceptând obligaţia de păstrare a secretului profesional cu privire la diverse informaţii (de business, bancare, industriale, drepturi de proprietate intelectuală sau industrială).