GDPR
Generator GDPR
Creeaza singur și rapid politica GDPR personaliză pentru afacerea ta, fără să mai fie nevoie să studiezi toate cele 99 de articole ale Regulamentului sau Recomandările și Ghidurile Grupurilor de Lucru.
Start
29,00
Se recomandă încheierea prezentului acord la momentul încheierii contractului individual de muncă, cu scopul respectării prevederilor contractuale de Regulamentul General privind Protecția Datelor.
Cumpără
39,00
Acordul este util pentru situația în care se prelucrează date cu caracter personal cu privire la exercitarea și îndeplinirea obligațiilor contractuale, dar și cu ocazia comunicării de notificări, modificări ale programului sau pentru promovarea activității profesionale a operatorului.
Cumpără
39,00
  Acordul este util pentru situația în care se prelucrează date cu caracter personal (inclusiv date biometrice) în contextul raporturilor de colaborare, dar și în activități de marketing direct ale Operatorului.
Cumpără
49,00
Pe lângă date personale precum nume, prenume, adresă de domiciliu sau de reședință, e-mail, telefon, acest acord cuprinde prevederi și cu privire la datele sensibile (calificate astfel de GDPR): cod numeric personal și date biometrice (imaginea și vocea persoanei captate prin fotografii și/sau înregistrări audio-video).
Cumpără
29,00
Această notă de informare este destinată afișării în zonele sau locațiile în care se efectuează înregistrări audio-video care pot face posibilă identificarea persoanelor.
Cumpără
Checklists
19,00
Vei găsi informații clare cu privire la: Condițiile de utilizare Conținutul blog-ului interdicții răspundere proprietate intelectuală Aspectele privind publicitatea Libertatea de exprimare: limite și sancțiuni Recomandări din acte normative posibil aplicabile *ultima actualizare: 17.04.2024
Cumpără
29,00
Vei găsi informații detaliate cu privire la: Datele necesare privind comerciantul Prețul și caracteristicile produselor/serviciilor Conținutul secțiunii de Termeni și condiții Link-uri obligatorii de afișat pe website Aplicabilitatea GDPR și o serie de alte informații obligatorii și recomandări pentru cazuri specifice. *ultima actualizare: 16.04.2024  
Cumpără
19,00
Vei găsi informații clare cu privire la: Termeni și condiții Proprietate intelectuală Prelucrarea datelor cu caracter personal Publicitate Răspunderea deținătorului de website și o serie de recomandări din legi speciale pentru anumite categorii de produse. *ultima actualizare: 17.04.2024
Cumpără
Copyright - Mărci - Proprietate intelectuală și industrială
39,00
Anterior depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci, recomandăm cercetarea informațiilor relevante în registrele online. O marcă pentru care s-a depus o cerere de înregistrare sau care a fost deja înregistrată poate pune în pericol cererea ta.  
Cumpără
79,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască / transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui ...
Cumpără
79,00
Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască și să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui contract.
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul ...
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac ...
Cumpără
Gratuit
Scurt ghid: pași înregistrare, clarificări avantaje, mini secțiune de răspuns la întrebări frecvente
Cumpără
Gratuit
Scurt ghid: pași înregistrare, clarificări avantaje, mini secțiune de răspuns la întrebări frecvente
Cumpără
Termeni și condiții
începând de la
149,00
Dacă dorești o analiză a website-ului, urmată de consultanță personalizată privind realizarea de termeni și condiții, completează formularul de contact de mai sus. În cel mai scurt timp, vom reveni cu mai multe informații privind solicitarea ta.  
Cumpără
49,00
Această politică stabilește principiile și regulile aplicabile pentru utilizarea site-ului tău.
Cumpără
89,00
Acest produs este util pentru clarificarea aspectelor specifice unui website e-commerce, comanda de produse sau servicii, accesarea şi folosirea facilităţilor disponibile clienților.
Cumpără
Cookies
29,00
Raportat la GDPR, modulele cookie pot reprezenta elemente definitorii în identificarea unei persoane în mediul online, întrucât acestea pot stoca anumite date ori informații care ar putea duce la ”urmărirea” și apoi chiar la identificarea unei persoane.
Cumpără
Telemuncă
39,00
Prin acest act adițional, se modifică locul muncii salariatului, acesta putând presta activitatea specifică în regim de telemuncă, de la domiciliul sau reşedinţa sa, conform unei anumite repartizări.
Cumpără
69,00
Clauzele acestui contract pot fi utilizate atât pentru situația repartizării mixte a muncii în regim normal și în regim de telemuncă, cât și pentru activități desfășurate exclusiv în regim de telemuncă.
Cumpără
69,00
Această formă de contract presupune o relație pe durată nedeterminată. Pentru situații în care au loc angajări doar pe durată determinată, se poate folosi modelul pregătit în acest sens.
Cumpără
Gratuit
Scurt ghid: comparație cu munca la domiciliu, contravenții, recomandări pentru angajator
Cumpără
Contracte
49,00
Acesta acord este unul generic, fiind necesară „legarea” lui de un contract existent, întrucât are caracteristicile unui act adițional, prin care se convine asupra caracterului exclusiv al colaborării dintre părți.
Cumpără
49,00
Obiectul acestui angajament este reprezentat de asumarea de către salariat a obligației de a nu folosi, în scopuri sau interese proprii, ale unui terţ sau împotriva angajatorului orice tip de informaţii confidenţiale, Know – how, materiale confidenţiale.
Cumpără
79,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască / transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui ...
Cumpără
79,00
Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască și să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul acestui contract.
Cumpără
69,00
Această formă de contract presupune o relație pe durată nedeterminată. Pentru situații în care au loc angajări doar pe durată determinată, se poate folosi modelul pregătit în acest sens.
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una exclusivă, Cedentul neputând să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac obiectul ...
Cumpără
99,00
Prin acest contract se stabilesc condițiile și termenele în care are loc cesiunea și recunoașterea folosinței, de către Titular (Cedentul) în favoarea Cesionarului a unor drepturi de proprietate intelectuală cu privire la Creație. Licența acordată prin prezenta convenție este una neexclusivă, Titularul fiind liber să recunoască sau să transmită şi altor persoane drepturile care fac ...
Cumpără
49,00
Acest acord este destinat protejării doar a informațiilor deținute de către una dintre părți (denumită beneficiar), nefiind un angajament reciproc.
Cumpără
49,00
Prin acest acord, părţile semnatare se obligă să trateze cu maximă confidențialitate informațiile menționate, acceptând  obligaţia de păstrare a secretului profesional cu privire la diverse informaţii (de business, bancare, industriale, drepturi de proprietate intelectuală sau industrială).
Cumpără
Analiză website
începând de la
249,00
Dacă dorești o analiză personalizată (cu măsuri concrete și recomandări pentru website-ul tău), scrie-ne un email utilizând formularul de mai sus. În cel mai scurt timp, vom reveni cu mai multe informații privind solicitarea ta.
Cumpără